Simt miros de Vama..

  Ok..deci azi, am început ziua cu greu, mult prea greu. M-am trezit la 5 ( urăsc treaba asta ), am plecat la muncă si în alea 8 ore lunnnnnnnnnnngi, visam, îmi visam libertatea, adică libertatea mea sufletească. Parcă s-au adunat din nou prea multe gânduri şi parcă nu mai am aer să respir. Sentimentul e ca atunci când, te scufunzi, şi speri că o să ieşi la suprafaţă,cumva..iar atunci am realizat că, singura mea scăpare e un aer de Vamă, cu mirosul acela specific, unde totul se întâmplă în "slow motion", acolo avem toată lumea la picioare, şi putem visa la nesfârşit.
  Am zis că în vara asta vreau să mă întorc în Vamă, ca să ma trezesc îmbrăţişând marea şi să adorm, sărutată, de razele fine ale lunii, care se oglindesc în marea agitată, iar nisipul, să-mi fie aşternut..dar n-am mai apucat. Încep să-i duc dorul, mai ales că se apropie, toamna şi iarna, mă simt de parcă, aş avea un gol în stomac, şi tot aştept momentul în care să mă urc în tren şi să plec ca să-mi iau proţia zdravănă de Vamă. Până la urmă e aşa cum a zis Chirilă, să ne mutăm toţi la mare şi să avem o ţară de oraşe goale, să ne mutăm la cort, pentru că asta este singura noastră scăpare, să devenim cu totii oamenii plajei ca să populăm Vama cu vise. Deci,DA! Eu am plecat...în visare la libertate!