Cu toții avem momentele noastre, în care vrem să ne luăm lumea în cap și să plecăm undeva departe..oriunde numai să plecăm. Eu cel puțin simțeam asta de ceva vreme..și trăiam cu sentimentul că dacă nu plec, o iau razna și chiar am luat-o razna..chiar nu-mi mai îmi găseam locul..iar, ca lucrurile să nu-mi scape mai rău de sub control..am plecat! Mi-am făcut planuri,calcule..și am plecat; deși mă încercau gânduri de genul "nu pot să plec..e o nebunie; nu mă vă făcând așa ceva..nu sunt capabilă de asta." Așa că am decis să ignor, gândurile astea și m-am dus la Breaza.
Când am ajuns aici, am găsit găsit o liniște și o pace interioară, extrem de ciudată..era un sentiment pe care nu-l mai simțisem niciodată..parcă era un vis..m-am dat jos din tren și nu-mi venea să cred că am reușit să-mi iau lumea în cap. Aici am avut parte de nebunie..multă nebunie, distracție..dar cel mai important de discuții..discuții, de care aveam nevoie ca să mă pot elibera, ca să mă cunosc..să-mi descopăr EU-ul.
Totuși îmi este teamă..teamă că ajung acasă și o să găsesc lumea la fel cum am lasat-o, când am plecat..chestia asta e un test pentru mine, ca să pot să-mi dau seama, cu adevărat dacă am reușit să mă cunosc..iar dacă o să-l trec..o să fie cea mai mare realizare a mea. So wish me luck!
O întrebare, aparent banală..pentru mulţi dintre noi. Cel mai probabil, majoritatea or să mă ia la mişto, ca fac glume sau alte chestii. Defapt este o treabă serioasă şi eu cred că încă, nu s-a născut persoana aceea, care să spună " am găsit eu răspunsul ", deşi citim despre iubire, o vedem la TV, o jucăm la teatru, o vedem în filme etc..dar degeaba. Se pare că nu e suficient, niciodată nu o să ştim ce este defapt, mai ales că o dată cu tehnologia, a avansat şi iubirea..am ajuns să ne căutăm iubirea pe net.
Nu vreau aşa ceva, vreau să simt, să o ating, să mă pierd în iubire..dar atâta timp, cât nu ştiu exact încotro să o apuc, la ce folos, să caut un răspuns la o întrebare retorică? Da ştiu, că unii filozofi o clasifică, dar oare e suficient? Adică, până şi iubirea o clasificăm..unde e iubirea pură, inocentă, aia o caut şi nu o găsesc, fără reproşuri şi reclamaţii. Vreau un sentiment, vreau o poveste..aşa cum era o data demult, cand nu exista curent electric şi tehnologie. Când existau doar balurile cu rochii bufante, corset..ador vremurile alea, sigur acolo exista iubirea. Pentru că nu mai aveai timp, de nimic, decat doar de scrisori şi de sentimente. După aceea s-a pierdut, a rămas doar o poveste. Acum, tot căutăm, iar cu cât căutăm mai mult, cu atât parcă suntem mai dezamăgiţi de situaţie, nimic nu ne convine, nimic nu e suficient, totul este pe repede-înainte, şi nu mai stăm să cugetăm la nimic.
Lipseşte naturaleţea sentimentului, acurateţea..lipsesc multe, oare a devenit o lacună?
