i've lost my control..

  Mi-am distrus viaţa,mi-am bagat singură cuţitul în inimă din cauza unei cărţi. DA! O simplă carte, s-a transformat într-un instrument de tortură pentru mine. "Exerciţii de Echilibru", se numeşte cartea iar vinovatul este Tudor Chirilă, pentru că a scris acolo tot ceea ce simt eu acum. M-am regăsit în fiecare paragraf scris de el, şi cu cât citeam mai mult, îmi venea să plâng mai rau, durerea pe care o simţeam era reală, am vrut să o las baltă, să o uit undeva pe birou, dar parcă mă bântuia, parcă mă striga şi mă apucam iar de citit.
   Acum îmi doresc să fi avut tăria să nu o fi deschis, dar e prea târziu..mai ales că mai am foarte puţin de parcurs din drumul acesta care se numeşte "vindecarea sufletului". Am înţeles că am alergat după, un ideal de neatins şi că am uitat să zâmbesc şi să fiu fericită, iar noaptea e groaznic, mai ales când îţi dai seama că ziua încerci să pari ceva ce nu vrei să fi.
   Am ajuns să devenim nişte roboţei ai societăţii, suntem plictisiţi şi obosiţi, în autobuze, pe stradă lumea nu mai zâmbeşte, nu mai visează parcă nu mai ştim să trăim. Ne scufundăm în muncă, sau într-o bere uitată în frigider, când ajungem acasă găsim aceleaşi feţe plictisite. Nu vreau să ajung aşa, vreau să pot să visez, să pot să zbor, vreau să ies din lumea asta gri, vreau o lume colorată să împărţim zâmbete şi râsete şi să contaminăm lumea asta cu fericire, ca baloanele colorate din copilărie.
   Am un sfat de la Tudor Chirilă, în cazul în care găsiţi destine abandonate:
" Recomandare: dacă întâlniţi pe stradă destine abandonate, incapabile de a se mişca, faceţi un efeort şi ajutaţi-le să traverseze. Eventual, încercaţi să le plasaţi lângă vreun coş de gunoi. Nu le priviţi în ochi şi nu vă lasaţi pradă vreunui sentiment ieftin. Gestul dumneavoastră să rămână un simplu act de igienă urbană. Vă mulţumim. "
   Poate că dacă o să facem toţi gestul acesta, sigur nu or să mai fie atâtea ambuteiaje şi o să trăim mai fericiţi. Eu cel puţin o să încerc şi vă urez şi vouă baftă.

Alt Oras Vama

We need time..

  Mda..pe zi ce trece realizez tot mai mult, că am uitat să ne bucurăm de lucrurile mărunte, stăm doar să analizăm comportamente şi caractere. Nu ştiu cum se face..dar se pare că peste noapte, am ajuns să devenim cu toţii psihologi. Nu ne mai interesează nimic, nu mai încercăm să vedem interiorul, vrem să vedem doar chestiile de suprafaţă, şi suntem prea superficiali. Vorbim doar despre maturitate; dar oare ştim cu adevărat ce înseamnă asta? Faptul că ai vorbit cu cineva 3 zile, nu înseamnă, că suntem maturi şi gata am cunoscut omul, l-am etichetat şi s-a terminat. Maturitatea înseamnă mai mult de atât..poţi să stai o viaţă lângă cineva şi tot nu ajungi să cunoşti persoana aceea 100%..
 Maturitatea înseamnă responsabilităţi, pe care trebuie să ni le asumăm mai devreme sau mai târziu..dar de ce ne grăbim să ne maturizăm? De ce ne grăbim să analizăm oamenii, iar abea apoi îi lăsăm să intre în vieţile noastre? Nu mai avem timp să dăm şanse..avem impresia că ştim ce vrem de la viaţă, dar nu este aşa..cu fiecare clipă trăită învăţăm tot mai multe şi parcă ştim tot mai puţine lucruri..era mai uşor să rămânem copii, să visăm şi să trăim într-o lume colorată şi plină de basm. Aş vrea să pun stop..şi măcar pentru 5 minute, să trăim într-o lume mai frumoasă..să oferim, nu să tot cerem.